Iertarea este rodul biruinţei,
Al dragostei ce-nvinge răutatea,
Dovadă ne-ntrecută-a umilinţei
Ce se-mpleteşte-n inimi cu dreptatea.

Iertând, noi dăm uitării orice faptă
Ce-adesea ne-a împins spre răzbunare
Şi-n a iubirii judecată dreaptă
Celor ce ne-au greşit le dăm iertare.

Ai stat vreodată să gândeşti în taină
La felul cum ne cerem condamnarea
Când spunem: “Tată, Te rugăm, ne iartă
Aşa cum şi noi practicăm iertarea... ”

Când datorezi Stăpânului viaţa
Ştiind căci El ţi-a dat eliberare,
Cum poţi să mai refuzi cu răutate
Când semenul îţi cere îndurare?

Când stai la Tronul Milei cu sfială
Şi simţi că ai nevoie de iertare,
Priveşte-n jur şi vezi... câți oare-aşteaptă
Din partea ta un semn de consolare?

Câți oare-aşteaptă clipa îndurării
Când dezlega-vei lanţul răutăţii?
Când vei elibera ai tăi datornici
Ca rod al dragostei şi bunătății...

Doar când îţi vezi cumplita condamnare
Din care-ai fost eliberat prin Sânge,
Privind nemărginita Lui iertare,
Puterea Dragostei în tine-nvinge.

Şi-atunci tu poţi ierta cu libertate
Pe semenii ce ţi-au greşit vreodată;
Iertarea ta va fi cu bunătate
Şi dintr-o inimă deplin curată.

Atunci poţi rupe în iubire sfîntă
A urii lanţuri grele, ferecate...
Puterea ei va fi deplin înfrântă
De-a dragostei puteri nemăsurate.

O, Doamne, dă-ne-nţelepciune
Şi-ajută-ne nicicând să nu uităm
Căci Tu ne ierţi pe noi în rugăciune
Aşa cum noi pe alţii îi iertăm.